/image%2F1005049%2Fobpicf92ETr.jpeg)
Fericit, nespus de fericit ca am putut realiza aceasta traversare in compania celor dragi. Ca am putut impartii cu toti peisaje fantastice, virfuri si pasuri montane de neuitat, momente de neuitat chiar daca citeodata oboseala a creat si tensiuni nervoase, ca organizarea si logistica proiectului s-au desfasurat asa cum mi-am propus.
Acum cind privesc inapoi nu pot sa nu vorbesc de sacrificiile facute pentru crearea si realizarea acestui proiect ( e mai mult decit o simpla cursa). Deja din vara trecuta am inceput sa ma documentez, sa adun informatii, sa vad ce au facut altii si in ce conditii. Stim ca sintem departe de ciclistii din Turul Frantei si de performantele lor de a urca cele mai celebre pasuri din Alpi. N-am sa uit ca intr-un hotel din Serre-Ponçon (valea Ubay-ului) am intilnit o ciclista singura (avea cam aceiasi virsa cu mine) care facea Menton-Brest (Franta in diagonala) si imi zicea ce deja facuse traversarea in cele doua sensuri si apoi imi mai zicea ca facuse si Thonon-Trieste dus-intors (Europa ce mai). Adevarate palme cu piciorul ce-mi dadea, dar pentru ea nu era nimic deosebit de complicat. Era numai o alegere pe care omul o face in cursul vietii, o filozofie de viata asa cum alpinismul de mare nivel impune filozofia sa.
Deci am creat un obiectiv, care pentru unii nu reprezinta nimic, dar noi vom face tot ce putem sa ajungem la acest obiectiv. Unii au zis: dar de ce vrei sa faci asta la ce-ti ajuta, e mult si obositor si in timpul vacantei cind poti sta la plaja sau la munte linistit. Daca cei care au vazut prima oara Mont-Blancul ar fi stat linistiti acasa poate ca si eu as fi facut la fel acum. Aceasta ruta va serba in curind 100 de ani de la infiintare, si in fiecare an este o provocare pentru automobilisti, motociclisti si biciclisti sa o parcurga. Fiecare o poate parcurge in ritmul sau si in functie de mijloacele care le are, se pot bate recorduri sau merge din „cabana in cabana”. Important este de a traii bucuria peisajelor intilnite de la o regiune la alta si apoi traii senzatile care le poate da depasirea de sine intr-o urcare cu bicicleta.
Noi am ales sa o parcurgem in 7 zile, pentru ca o medie de 100km pe zi consideram ca este o medie corecta in functie de antrenamentul care-l puteam avea si in functie de experientele anterioare de urcare pe marile pasuri din Alpi si Pirinei. Am inceput pregatirile si antrenamentele, cautare de ceva sponsori (nu au prea fost) si pregatirea detaliilor si etapelor. Claudine se decide sa ne urmeze facind asistenta cu masina. O mare decizie, importanta decizie, nu am cuvite sa o descriu. Fara Claudine aceasta cursa nu-ar fi fost cea fost, s-ar fi tranformat in altceva si nici nu vreau sa ma gindesc.
Nu a fost zi la care sa nu ma gindesc la acest obiectiv. Apoi a urmat catastrofa, la sfirsitul lui februarie cad cu skiurile de fond si rezultatul este o fisura in tendonul supra-epinos la umar. Urmeaza zile de balneoterapie, kinetotherapie re-educare a umarului in speranta recuperarii miscarilor de baza. Renuntarea la celebrele ture pe skiuri pe Haute Route si Oberland la care trebuia sa particip si unde prietenii mei s-au „regalat” pe o vreme si zapada minunata. Antrenamentele cu MTB-ul s-au oprit din cauza vibratiilor din ghidon, cele pe bicicleta de curse s-au rarit de frica sa nu fortez prea mult. Escalada mi-a fost interzisa de doctor. Noptile deveneau albe din cauza declansarii durerilor in umar si brat. Oboseala se instaura si vedeam cu groaza apropierea zilei de plecare in tura si eu, care nu eram pregatit destul. Costin fratele meu se antrena de zor in Romania asa cum putea si el dar in final faptul ca avut mult mai multi km in picioare ca mine s-a vazut pe marile urcari. Traiam totusi cu speranta ca doctorul va reusii sa ma faca bine pina la urma. Ma antrenam de zor in weekend cu o buna prietena ciclista sa adun cit mai multe urcari si km si care ma incuraja pentru umarul meu. Si ea trecuse prin asta. In final doctorul imi face o infiltratie cu cortizon la inceputul lui iunie si minune, durerile au incetat iar sperantele de reusita au crescut. Ar fi fost groaznic sa-i spun lui Costin ca trebuie sa aminam cursa. Sintem hotariti, plecam la data prevazuta.
Restul il cunoaste-ti poate deja.
Voi multumii in final, in primul si primul rind, Claudinei care si-a adus un pretios aport in echipa si la realizarea acestei ture. Voi multumi lui Costin pentru increderea acordata: mi-a zis ca el merge oriunde vreau eu. Oricum locul 1 este pentru el.
Voi multumii prietenilor care au avut incredere in noi si ne-au sustinut cu incurajari si felicitari. In primul rind Agnes, Patrick si Annie si tuturor alpinistilor.
Doresc ca aceasta descriere sa deschida gustul multora, pentru ture cu bicicleta pe munte caci nimeni nu stie mai bine ca noi ca viata nu este un drum drept.
In ce ma priveste sint gata si miine sa refac aceasta tura daca fiul meu imi va propune...
Adi
/image%2F1005049%2FobpicdSlknt.jpeg)
/image%2F1005049%2F20170901%2Fob_af5b56_20170826-123656.jpg)
/image%2F1005049%2FobpicrLtYnZ.jpeg)
/image%2F1005049%2F20170828%2Fob_f2631e_20170824-143658.jpg)
/image%2F1005049%2FobpicyTSxIv.jpeg)
/image%2F1005049%2F20171021%2Fob_5707fc_20171021-183824.jpg)
/image%2F1005049%2FobpicdSlknt.jpeg)
/image%2F1005049%2F20170901%2Fob_af5b56_20170826-123656.jpg)